Oare mai pot?!

Nu am mai scris de mult...imi va veni destul de greu sa o fac dar imi voi da silinta sa-mi regasesc izvorul si sa pot impartasi ceea ce vreau cu voi, cu mine, cu ei...Am incercat la un moment si mi-a placut...imi amintesc ca puteam sa astern cu usurinta ce ma durea, ce ma bucura, ce-mi provoca scarba, mila...
Intre timp s-au schimbat multe, si multi...eu am ramas acelasi: un optimist realist, o persoana de nadejde care se implica in orice poate ajuta fara sa stea pe ganduri, o persoana atenta la cei din jur, poate din ce in ce mai atenta pe masura ce timpul trece, obiectiva cu principii bine inradacinate si corecte, imi place sa cred, mai ales dupa ce mi-am permis sa le incalc si m-am convins de ce le aveam, o persoana care greseste, o persoana care face rau dar care face si foarte mult bine, un om care stie sa-si imparta si sa-si etaleze orgoliul in functie de fiecare in parte, o persoana crescuta intr-un spirit sanatos cu valori corecte, o persoana care s-a implicat sa cunoasca si sa simta numai din propria vointa ceea ce inseamna rau, desnadejde, perversiune, trufie...lucruri si persoane care m-au ajutat sa ma calesc.
Imi aduc aminte ca in general scriam cand ploua afara...nu mi-am explicat niciodata de ce...nici nu am facut eforturi in directia asta...poate gasesc vechile scrieri si sa le postez cumva aici...marturisesc ca tehnica nu e punctul meu forte...Revenind ma simt bine cand ploua...multora nu le place, mie insa da, stiti mirosul dupa ploaie? E un miros puternic de curat, de crud...Nu prea cred in Dumnezeu foarte mult, spre rusinea sau spre norocul meu...De fapt ca sa fiu corect cred in Divinitate dar nu cred in institutia Bisericii(asta ca o paranteza ca sa-mi justific un pic prezentarea blogului, dar o sa incerc sa dezvolt mai mult in cele ce vor urma).
Iubesc aproape tot in jurul meu, si sunt in stare sa urasc mult din jurul meu...nu stiu daca e un defect sau un efect, incerc sa nu-mi pierd increderea in lume, incerc doar sa nu o mai ofer decat celor care au nevoie de ea cu adevarat, celor care din putinul lor fac dar altora si au nevoie sa creada ca dar din dar se face rai...La capitolul asta pentru mine nu e decat o zicala ipocrita creata de unii pentru a se putea simti bine primind...dar din dar nu se face rai...dar din dar nu se face nimic, pentru ca LUMEA UITA! LUMEA UITA AJUTORUL DAT, LUMEA UITA EMOTIILE IMPARTASITE, LUMEA UITA PROMISIUNILE FACUTE, LUMEA UITA SA-SI TINA GURA ATUNCI CAND NU E CAZUL SA VORBEASCA, LUMEA UITA CA EXISTA LUCRURI IN VIATA CARE MERITA PASTRATE, LUMEA UITA MULT IN GENERAL...IAR DIN UITARE GENEREAZA IDEI despre cum li se pare lor ca vad lucrurile, evident fiind siguri ca le vad bine, isi fac filozofii despre cat de frumoasa e viata lor si incep sa arunce cu exemple la unii si la altii UITAND CA ALTII SUNT DE X ORI mai trecuti prin viata si izbiti de alte probleme decat ei, dau sfaturi, privesc de sus, emit idei de valoare UITAND de fapt de unde au plecat, cu ce si mai ales cu cine au plecat si cine ia sustinut in timp.
Si eu uit, mult, mult de tot dar am plecat urechea si am inteles ca nu trebuie sa uit niciodata de unde am plecat, si nu trebuie sa uit cine mi-a fost alaturi, precum nu voi uita niciodata cine m-a parasit, si pe cine am parasit!
E dubios de nou, dupa cate am vazut lumea comenteaza la blog-urile altora...am emotii sa postez, sunt curios daca voi primi reactii, bune, rele, indiferente.. pentru mine toate sunt ok, din fiecare e ceva de scos. Acum voi incepe sa pun etichete, din cate am citit asta e succesul unui blog mult vizualizat...imi dau silinta..
Si daca nu o sa mai postez nimic...astept ploaia...desi am din nou senzatia ca ma asteapta ea pe mine.