Dezvoltarea personala la "CABINETUL VIETII"

" Ex abrupto: altruismul reciproc :„Eu iti fac tie un serviciu! Te ajut si astept de la tine un serviciu similar, pentru a echilibra balanta”. Evident ca acest altruism nu este curat. Curat, cinstit, absolut... concepte fara acoperire in existenta cotidiana dar inalt valorizate de cei care filosofeaza pe marginea vietii stand in fotoliu asociindu-se unor valori inalte ale moralitatii fara insa a se angaja cu adevarat in, surpriza, realitate. Prietenii sunt chestii care se misca pentru care suntem dispusi sa facem tot ce putem si mai mult de atat si sa-i iertam atunci cand....privesc lucrurile altfel decat noi (si invers). Mai intai de tot si mai presus de tot, ideea calitatii de a fi prieten se dovedeste in momentele de mizerie, de ananghie. Daca atunci cand suntem intr-o dilema si un prieten nu este alaturi de noi il mai putem numi prieten? Sigur! Ar raspunde unii! Iar eu le dau dreptate, tocmai pentru ca avem sentimente fata de el sau ea si putem inchide ochii si il sau o putem ierta pentru neglijenta la locul de munca al prieteniei. O prietenie nu inseamna un caiet in care notezi si ai o evidenta.... o relatie de prietenie contine un joc liber al ajutorului nemasurat si al frustrarilor tale sau ale lui iertate cu generozitate. Daca suntem sinceri cu noi insine suntem obligati de propria noastra experienta, in cazul in care nu suntem niste manechine ambulante, sa admitem ca nimeni nu accepta sa fie dezamagit la infinit. Exista o limita de maxim, variabila de la o persoana la alta, dincolo de care a continua o relatie de prietenie este o prostie iar fostului prieten i se potriveste alta relatie de prietenie. Este strict ca in dragoste...nu poti sa-l tii cu de-a sila...Nu sunteti copatibili... Multi acceptam "capriciile" cate unui prieten, nu pentru ca ne temem sau suntem imbecili, ci pentru ca ii acordam incredere si simpatie sau dorim sa-l salvam de unde nu stim ca nu vom putea. Dar totul are o limita! Nu poti lasa pe cineva sa se foloseasca de tine si resursele tale la nesfarsit. STOP..desi o parte din noi nu-si doreste asta si poate va suferi, aici ma opresc si rad...dupa doua,trei experiente ar trebui sa ne tabacim si sa invatam ca este necesar si chiar benefeic. Nu putem merge impotriva curentului evolutionist....de fapt putem insa in mod garantat vom sfarsi prost. De pilda fara bani sau fara prieten sau fara nevasta sau fara nimic. Prietenia este, teoretic, un altruism bilateral cu limite foarte elastice in timp....practic e altceva! Prietenia inseamna atingere intelectuala si emotionala prin comunicare. E trist sa pierdem sau sa nu avem prieteni sau sa nu avem incredere in cei care pretind ca ne sunt prieteni. Iar pentru fiecare prieten pierdut exista sansa unui prieten nou, unei experiente noi de prietenie. La fel ca in dragoste.... Important este ca la sfarsitul zilei, daca vrem ca oamenii sa ne ramana prieteni, sa fim cinstiti cu noi insine si sa reflectam unde inclina balanta metaforica a reciprocitatii...de unde corectitudinea si ajutorul vin total dezinteresate si gata la orice ora sa puna mana sa acorde primul ajutor in caz de urgenta.... Iar daca o faceti si va da cu minus puneti man pe telefon si nu care cumva sa sunati....Nu!Nu! Stergeti numarul prietenului vostru. Ii veti face un mare bine...binele suprem...pentru ca nu il meritati de prieten!" Fragment din "Dezvoltare personala la "Cabinetul Vietii"!- Prof. Vandru Radovici

Bunica m-a invatat sa respect..Viata pe cine! I

Astazi a nins prima data serios in Bucuresti. A fost o zi interesanta care a venit surprinzatoare, mohorata si la final rece. Oricum am stat si m-am uitat cum ninge si ma gandeam ca exista momente cand nu-ti permiti sa-ti exprimi iubirea. Iti pui o masca, iti vopsesti chipul. Originalul cu spontaneitate si sentimente mii este acoperit de artificial. Astfel, cand iei hotararea de a ascunde iubirea pe care o simti, devii artificial. Nu mai esti tu acea persoana...esti doar un alt chip vopsit. Si deodata esti doi: tu, originalul si tu, ascunsul din spatele mastii! Si mi-am dat seama ca exista un pret pe care trebuie sa-l platim pentru aceasta tentativa de a ascunde dragostea: devenim incordati si ne fragmentam. Suntem incaordati pentru ca in noi salasluieste o energie vie, pura, o energenie pe care nu o lasam sa circule in mod natural. Cea mai puternica energenie din lume, dragostea, venita din consum de energie si tinuta in noi, nu poate iesi de usi, ferestre, ziduri...nu ne putem relaxa, pentru ca daca o facem ea s-ar putea manifesta intr-o privire, un zambet, vorba buna sau sarut. Cum este o astfel de viata?! Mi-am raspuns si daca nu as fi fost atent la propriul eu, m-as fi speriat... Spontaneitatea noastra, a celor care pot bine inteles, nu place intotdeauna pentru ca pune in incurcatura socialul de langa noi. Dezvoltarea noastra emotionala nu aduce liniste oamenilor blocati, speriati, tripati si imaturi...ei ne inteleg si ne judeca gresit! ASUMATI-VA! De ceva vreme am aflat ca e mai bine sa fim noi insine si sa fim respinsi, decat sa purtam o masca, sa renuntam la parti importante din noi pentru a fi acceptati. Cand renuntam la noi ne pierdem lealitatea, nu mai suntem cercul perfect. Suntem "sanatosi" doar atunci cand cercul este perfect, armonios. Fara ne cerc nu ne putem armoniza...orice parte din acest cerc este extrem de importanta pentru ca fara de ea echilibrul dispare. Orice parte conteaza, asa cum la o alta scala, cosmica, orice om conteaza in dinamica si planurile Universului. De aceea Creatorul nu doreste moartea pacatosului si iertarea acestuia si indreptarea pacatelor sale. Autenticitatea vine cu o singura fata: originalul. Duplicitatea vine cu zeci, sute de masti pe care le schimbam pe chipul nostru. Ele ne permit rolurile, ele ne permit sa obtinem mai usor ceea ce ne dorim si sa evitam mai usor de ceea ce ne temem. De ce atat de imensa teama de necunoscut si respingere?! De ce disimulam si ne prefacem ca nu simtim nimic decat sa fim autentici?! Exprimarea sinceritatii si sincera exprimare. Ipoteza este urmatoarea: puternica teama de respingere, venita din lipsa experientei de acceptare. Ai nevoie in viata pentru a putea face fata respingerii sa fi fost deja acceptat de oameni importanti tie, inca de mic! Dar venim si ne intrebam: pentru a surmonta teama de respingere nu trebuie sa ne acceptam noi insine pe noi in fata Universului?! Esti foarte frumoasa! Imi esti draga! Te iubesc! si putem primi orice raspuns negativ pentru ca exista ceva in viata noastra: Universul, un principiu invincibil, de care ne simtim iubit, care ne accepta asa cum suntem, care ne ofera energie, dinamism, suport si inspiratie. Nu suntem niciodata singuri, poate doar atunci cand ne indepartam de acesta... Sunt sigur ca cel mai mare bine pe care putem sa-l facem fata de alt om este acela de a-l ajuta sa traiasca aceste experiente, sa-l stimulam, sa-l ghidam pentru a intra in contact cu Universul! Chiar daca ne temem de oameni sau de sentimentele noastre, exista in noi un izvor din care curge iubirea, acceptarea, forta si increderea. Venim pe lume intregi, unificati si ne exprimam sentimentele pana la prima intalnire cu viata. Reprimam emotii, ne cenzuram, ne controlam reactiile si comportamentul nu neaparat din motive de aparare sociala, ci pentru a supravietui emotional! Venim pe lume frumosi pentru a pleca fragmentati. Mergem spre necunoscut pentru a ne vindeca. Foarte putini oameni pleaca in eternul necunoscut mai bogati, mai impliniti sufleteste decat au venit. A incerca sa fii autentic intr-o lume unde ipocrizia este pretutindeni, precum si reversul social acceptat, diplomatia, este riscant. Insa a-ti ASUMA RISCURI INSEAMNA SA-TI OFERI O SANSA! Va urma...

Mai stai pana incepe sa ploua....

Aprilie, primavara, ploaie... A trecut din nou mult timp, a trecut prea mult timp, a trecut o eternitate si parca nu mi-am gasit locul in toata aceasta perioada. Nimic si nimeni nu a mai trezit in mine acel ceva care m-a facut sa vibrez atat de tare incat sa ma trezesc pe mine insumi din propria-mi eternitate.
Nu stiu cu ce sa incep...defapt stiu dar sunt atat de multe lucruri pe care as vrea sa i le spun incat degetele se aproprie cu greu de taste nestiind ce sa astearna, si mai degraba ii cauta palma, pentru a-i simti pielea fina.... si ochii, Dumnezeule, ochii...sa nu fiu nevoit sa-i spun ceva, pentru ca doar prin lipsa cuvintelor ma poate intelege, pentru ca doar prin lipsa sunetelor ma poate auzi, pentru ca doar printr-o simpla privire simt ca imi poate citi gandurile, si print-o simpla privire ma aprinde, in timp ce printr-o simpla privire mi-a furat suflul dragostei inchis si uitat in cutia devenita in timp de granit...
Viata in Rusia m-a facut sa uit de ploaie. Picaturile mele de ploaie s-au transformat in zapada si mi-au inghetat si mie sufletul. M-au facut sa uit mireasma care m-a facut de cateva ori sa ma pot indragosti de...natura. Mi-a fost dor de ele, mi-a fost dor sa le simt si sa ma fericesc de bucuria lor de a-mi mangaia pielea, sa le simt, sa le aud, sa le primesc si sa ma bucur de ele...inca tot nu stiu cu ce sa incep. Ceea ce gandesc si simt se intrec, isi pun piedica, se trag de par sau folosesc o gramada de tertipuri pentru a iesi primele din degetele mele. De-a lungul timpului m-am invatat sa le "arbitrez", sa le sanctionez si sa le tin sub control, dar in aceasta primavara...dar in primavarata aceasta...in aceasta primavara: dar ...
Te urasc atat de mult, naturo, pentru ceea ce m-ai facut sa simt in aceasta primavara, privesc la tine dimineata, privesc la tine seara si in noapte, privesc la tine in ploaie si in razele de soare ale diminetii, privesc la tine cu ura si cu groaza, am privit spre tine de departe, apoi de aproape iar acum privesc din nou de departe...si nu-mi pot dezlipi privirea de tine.
Tot nu pot sa scriu cum vreau. Nu-mi dau seama ce ma opreste. Au trecut deja 4 paragrafe si ceva ma infraneaza...poate m-a ajuns teama, era si timpul sa simt din nou senzatia asta...am stat mult prea mult timp fara sa-mi fie teama de ceva, cam vreo 25 de ani fara vreo 12 luni...Imi este teama ca ai venit prea repede si vei pleca pe nesimtite, mai ales ca eu doar te pot privi de peste 2 granite. Imi este greu sa accept ca in sfarsit a venit primavara...vezi tu, eu sunt nascut in mijlocul iernii, pentru mine primavara este o poarta de trecere de la rece la cald, de la alb la colorat, de la vitreg la prietenos, iar acum simt...iar acum simt...simt ca as vrea sa opresc natura sa-si schimbe anotimpurile...
Nu a fost suficienta ploaia pe care mi-ai oferit-o acasa...vreau mai mult, vreau sa am "galdanul" meu in care sa ma scald ca un "dezmintat" in apa ta, in iarba ta, in cerul tau, in vantul tau...vreau sa fac parte din tine facandu-te sa faci parte din mine….
A trecut deja o zi si inca ma gandesc ce sa scriu…marturisesc ca nu am mai patit asa ceva…sa nu-mi pot gasi cuvintele mele, mestesugite, la care trebuie sa recunosc nu m-am mai gandit de mult…limba nu mai este la fel de ascutita ca altadata, nicovala si ciocanul sunt acoperite de praf, iar focul din vatra a mocnit in tot acest timp arzand fruze de toamna scapate prin fereastra deschisa si aduse de un vant rece pe care am tot incercat sa-l incalzesc.
Tu nu trebuia sa vii…si totusi ai venit, eu nu trebuia sa te astept…si totusi am facut-o, Cineva a lasat intr-adins fereastra deschisa pentru ca tu sa intrii iar eu sa te aud, sa te simt, sa te….adulmec. O las pe maine…imi este mult prea dor de ploaia ei…
A treia zi….ploaia ei a venit de dimineata....m-am trezit si i-am dorit buzele, i-am dorit ochii, i-am dorit parul, i-am dorit totul fara nicio retinere… am inchis ochii si am simtit din nou ce inseamna…ce inseamna sa ploua…
Deja credeam ca nu pot sa termin ce am inceput sa scriu si brusc mi-am dat seama cat sunt de neatent: nu pot sa termin de scris pentru ca nici macar nu a inceput cu adevarat sa ploua! Primavara de abea a inceput si vreau o fac sa ramana cat mai mult!
...si fereastra-i deschisa…

It's a new day...it's a new dawn

Azi a fost prima zi cu zapada...si pe urma putina ploaie deci am ok-ul naturii sa scriu...ce sa scriu? Simt nevoia sa scriu ceva dar nu stiu ce...e in mine si nu stie cum sa razbeasca la suprafata! Poate pentru ca inca nu se poate elibera...hm cred ca stiu despre ce vreau sa scriu...E ciudat am inceput sa pot cateodata sa ma detasez de propriul corp si sa ma privesc din afara mea...intotdeauna am stiut ce sa vad la ceilalti, niciodata nu am stiut ce sa vad la mine!
Poate pentru ca inca nu ma pot elibera! De ce se elibereaza oamenii?! De stres, de mahniri, de bucurii, de nervi...se elibereaza de tot ce nu pot tine in ei...eu m-am eliberat de sufletul langa care nu mai puteam sta... de persoana iubita! Suna trist si poate chiar bizar, dar se pare ca uneori trebuie sa te eliberezi de persoana pe care o iubesti pentru a fi fericit.
Am fost fericiti impreuna, aveam momente de nefericire normale, legate de diverse probleme, alternam diversele probleme cu momente de fericire, pana cand momentele de fericire ajunsesera trufandalele din iernatica noastra relatie...Vorbim, comunicam, incercam solutii de o parte si de alta si totusi mecanismele elvetiene s-au transformat in niste pietre mari de moara.
Se pare ca vine un moment in viata in care trebuie sa spui stop impresiei de iubire si nevoii de a avea aproape persoana iubita si mai ales a impresiei de nevoie si sentimentului de comoditate pentru a te elibera si pentru a o elibera spre fericire...Niciunul nu-si poate da seama, si totusi sfarsim prin a adormi singuri pe canapea sau pe pat depinde unde s-a refugiat ea sau el si ne gandim: "Asta e prea de tot! Ce se intampla cu mine? Unde sunt? Nu ma mai recunosc? Ce vreau? Incotro ma indrept?"(pentru cei care impart o singura camera se poate si varianta in care ne simtim doi straini spate in spate)
Si ce facem?! Ce vrem? Care este acest nou drum pe care ne dorim sa mergem si sa alergam liberi? Nu stim! Nici nu trebuie sa stim! Nu trebuie sa stim nimic...Am descoperit ca in general nu trebuie ceva anume...ce trebuie este sa ne regasim increderea in noi si in puterea de a face lucruri pe care oricum le faceam singuri inainte de relatie! Faptul ca le facem in doi nu inseamna ca nu le puteam face singuri sau cu diferiti prieteni! Natura umana este foarte ciudata...uitam de ce suntem in stare...oare de ce? Pentru ca nu avem langa noi oameni care sa ne impulsioneze sa fim cei mai buni, care sa nu ne faca sa uitam de ce suntem in stare, care sa caute in fiecare zi prin normalitate si simplitate sa ne faca sa dam ce e mai bun din noi pentru a fi intr-un final fericiti, impreuna sau nu. Avem langa noi, oameni unilaterali...care isi imagineaza doar viitorul lor si te alatura pe tine acestui viitor...te introduc in acest viitor ca pe un pion...de multe ori suntem de umplutura...
Au oare relatiile un termen de valabilitate? Daca nu sunt crescute si intretinute intr-un mod sanatos au! Care e acel mod sanatos? Nu stiu!!! Stiu doar ca pe masura ce mai inchid cate un capitol din viata sentimentala descopar cat de mult si repede se poate altera o relatie...fara de vina...din vina amandurora...aici trebuie sa fim puternici, daca am fost la inceput cand am declarat iubirea trebuie sa fim si la sfarsit si sa recunoastem acest moment crucial provocator de durere...trebuie sa ne asumam greseala sau trebuie sa stim sa o recunoastem, sau sa invatam sa o recunoastem...Gestiunea despartirii! Toti vorbim de gestiunea riscurilor...dragostea e un risc, pe care trebuie sa-l stim sa-l gestionam si eventual sa-l exploatam pentru a ne duce spre fericirea dorita...
E greu? DA! E dureros? DA! Este atat de dureros incat cateodata nici nu te poti gandi? DA! Iti este frica? DA! Crezi ca nu ai facut inca tot ce se poate pentru a mai salva ce poate fi salvat? DA! Ti-o imaginezi cu altcineva? DA! Te face sa te simti turbat de furie si in acelasi timp incapabil? DA! O mai iubesti? ESTI NEBUN? BINE-NTELES CA DA! Atunci prietene sau prietena da-i drumul sa fie fericit sau fericita! Sau sa fii tu fericit sau fericita! Doreste-i binele si succesul alaturi de altcineva, pentru ca o bucatica din tine o va iubi tot timpul neconditionat si vei trasari cand o vei vedea, si vei simti tristete cand il stii trist sau te vei bucura cand auzi vesti de bine despre el sau ea!
Eu inca o mai iubesc! Imi aduc aminte clipele frumoase petrecute impreuna pe care nimeni nu ni le va lua si pe care probabil nimeni nu le va putea inlocui in memorie...sau poate va putea? He he he....nimeni nu poate lua locul nimanui!!!
Si ce-i de facut? Ce facem intotdeauna sau ce vom face de aici in colo: vom avea curaj sa fim fericiti, chiar daca paradoxal fericirea inseamna departe de peroana pe care am iubit-o si pe care inca intr-o anumita masura o mai iubim!
"Te iubesc dar nu mai sunt fericit/a alaturi de tine....a trecut mult prea mult timp si trebuie sa avem puterea sa fim cinstiti unul cu altul asa cum am fost tot timpul..."
Si pe urma?!!! Pe urma asteptam o noua ploaie....e acolo...va veni!!!

Voteaza user-ul vladmotantau

Cu bocancii vara peste amintiri

O sa fac un lucru pe care eram extrem de sigur ca il voi face intr-o zi: acela de a reactiona la ce ai scris! Nu voiam sa scriu nimic in legatatura cu asta dar de cand am decoperit blogul tau ceva nu-mi da pace.
Ca sa-mi fac punctul de vedere cat mai clar inca de la inceput in relatia dragoste-prietenie nu exista o interactionare directa ca sa putem gandi, in mod cat se poate de damnabil, ca daca pierdem un prieten castigam un iubit, sau vice versa!O prietenie pierduta, daca ea exista si este intemeiata pe radacini sanatoase, nu face cat 5 iubiri castigate. Sigur ne putem amagi cu clisee de acest gen, dar nu facem decat sa comparam prune cu vaci.
Cineva m-a sfatuit sa nu gandesc atat de departe, si ca de fapt nu exista nicio semnificatie in spatele afirmatiei, dar eu simt ca exista! Dar sa incepem zic...
Intr-adevar ani de zile am vorbit despre fel de fel de lucruri si ne-am impartasit cateodata adanci intimitati, lasand la o parte pas cu pas, cu fiecare zi care trecea pudoarea, rusinea, perdelele si tabu-urile. Am fost alaturi unul de celalalt si la bine si la rau, iar aici va trebui sa ne gandim foarte bine ce a insemnat bine si ce a insemnat rau si in ce masura am fost unul alaturi de celalalt. Cine a fost persoana care avea mai mult nevoie de ajutor, pentru ca avea lucruri mai importante de ameliorat si cine incerca sa aduca macar pe moment linistea in sufletul persoanei de langa( a se citi fara vreo dorinta ascunsa de a argumenta ceva cantitativ, pur si simplu de a concretiza implicarea emotionala venita bine-nteles din ambele parti).
"Ani de zile ne-am promis ca nu o sa intervina nimic intre noi!" Corect fiind ani de zile ai promis ca nu o sa intervina nimic intre noi, tu stiind extrem de bine care era, este si va fi atitudinea mea fata de loialitate, fata de prietenie si nu in ultimul rand stiai care era crezul meu in iubirea de sora pe ti-o purtam si marturisesc ca inca ti-o port si ti-o voi purta, intr-o anumita masura, pana cand va veni momentul in care iti vei da seama....
In ceea ce priveste fraza imediat urmatoare...am mare semne de intrebare si imi place sa cred ca abundenta de sentimente ti-au amestecat sau intunecat amintirile, pentru ca eu unul nu-mi aduc aminte sa fi avut vreun moment dorinta de a transforma relatia pe care o aveam intr-una care ar fi fost posibil sa ne faca sa ne schimbam in rau atitudinea unul fata de celalalt la un moment dat. Sigur pentru tine e o justificare la indemana pentru sentimentele tale, iar cine nu stie poate privi cu admiratie ceea ce tu ai asternut acolo.
Apar din nou in text cuvinte ca prostia mea, cu care pot fi de acord, dar mai apar cuvinte ca orgoliu, gelozie si nesimtire. Orgoliul meu? Gelozia mea? Nesimtirea mea? Rezonez, din nou, cu dorinta ta de a-ti justifica sentimentele si ideile dar chiar si pentru tine e un pic cam mult. Nu poti arunca in fata cuiva ceva ce tu sti extrem de bine ca acea persoana nu a nutrit niciodata pentru tine. Este de o josnicie si de o impertinenta crasa. Oare de ce? Sa te faca sa te simti mai bine? Mai impacata? Sa te scape de o eventuala vina?...
Deja m-am plictisit si a devenit si extrem de enervant sa fac analiza pe text si sa constat ca sufletul langa care am stat, am crescut sub toate formele posibile nu a reusit,sau nu a vrut sa ma cunoasca...iar aceasta cea din urma intamplare nu ar fi prima in care mi-ai dovedi ca prezenta mea a fost una de decor.
Sa pot sa primesc mizerii ca gelozia, dupa toate relatiile in care am stat alaturi de tine, si tu de mine, adica de ce nu si invidie pana la urma sa fie tacamul complet?!Fa un exercitiu de memorie te rog si numara relatiile prin care am trecut amandoi si cum s-ar justifica cuvintele tale insirate acum?
Te plangeai intotdeauna de josniciile pe care le auzeai de la "prieteni buni", si eu stateam si te ascultam si incercam sa te fac sa vezi ce inseamna sa ai langa tine pe cineva care iti spune totul in fata fie ca era de bine fie ca era de rau, cineva care nu te pune pe o lista si se gandeste daca o sa mai fie prieten cu tine sau nu, expresie pe care, acum ca veni vorba, am inghitit-o cu greu intr-o buna zi cand mergeam, impreuna inca, spre o destinatie. Ti-am adus langa tine persoane pe care le-am crezut potrivite pentru a-ti oferi prietenie si dragoste, lucru care s-a si intamplat ulterior, toate din dorinta de a-ti arata ca se poate altfel, ca se poate mai bine, ca se poate sa ai langa tine niste persoane sanatoase comportamental care sa-ti ofere sentimente reale.
Ranchiuna...aici nici macar nu stiu ce pot sa spun...este atat de hilar sa pot sa asociez acest cuvant cu mine,...puteai incerca ura,dezgust, lehamite dar ranchiuna...nu pot sa gasesc ceva in mine care sa vibreze la acest atribut.
Asta a fost diferenta dintre prietenia mea si a altor cunostinte pe care le-ai avut! Am avut puterea sa-ti spun de fiecare daca ce am crezut, in ce am crezut si nu te-am menajat niciun moment! Nu te-am protejat cu nimic sau cocolosit sentimental asa cum au facut altii din diverse motive pe care nu cred ca e bine sa le enumar, nu ar fi corect fata de tine. Nu ti-am ascuns niciodata nimic din ce am simtit, si ce am gandit...Oare tu ai facut la fel?Si gandeste-te bine la acest lucru....pentru ca daca raspunsul va fi negativ, eu unul voi sti ca e o minciuna!
Daca eu as iubi as intelege?! Din nou stim amandoi la fel de bine cum e cand iubesc si cat de mult pot sau nu pot intelege unele lucruri si eu ar trebui sa fiu ultima persoana careia sa-ti permiti sa-i spui asa ceva.
Contrar ideilor imbecile de sub post, pritenii sunt langa tine cand ai probleme si se zbat alaturi de tine in situatii mai mult sau mai putin grele. Si care ofera neconditionat de nimic TOTUL, pentru ca ei, in dragostea lor imbecila dar perfect valabila in mintea lor, sunt gata sa faca tot ce le sta in putinta si de multe ori mai mult de atat sa-ti fie bine si sa te ajute. Ideea de prieten de compasiune nu se aplica decat pentru animale. Un om, aflat chiar in mari momente de cumpana, stie sa-si dea seama si sa dea la o parte oamenii care faca asa ceva. Iar cine afirma altceva, si ma indoiesc profund ca e o parere personala, nu a experimentat foarte mult nici durerea, nici prietenia si nici situatia de viata in general...(neavizandu-ma,desigur,ca un greu incercat de viata, ci vorbind dintr-un minim de experienta si bun simt).
Blogul este un dezgust imens, si este doar noroi asupra a ceea ce a fost intre noi, si faptul ca m-ai pierdut ca prieten este probabil singurul lucru bun care ti s-ar fi putut intampla pentru iubirea ta, pentru ca eu probabil te-as fi sfatuit sa faci exact ceea ce tu nu ai vrut sa auzi, si probabil de asta e mai bine sa ai in jurul tau oameni care sa-ti cante in struna.
Nu a spus nimineni ca in dragoste e ceva interzis, dar in prietenie cu siguranta exista lucruri pe care nu trebuie sa le facem. Sau daca le facem sa avem puterea sa le recunoastem si sa ni le asumam!
As mai fi spus dar ma indoiesc ca vei ajunge sa citesti, dar daca o vei face si daca intr-adevar toata perioada a insemnat orice pentru tine, fa-ti un ceai si citeste ce-am scris si adu-ti aminte fiecare lucru pe care il sti despre noi, despre tine si despre mine...poate semnele de intrebare pe care le ai vor disparea!


P.S. Ca de fiecare data cand am stat langa tine nu am avut de nimic nevoie, dar am insistat de fiecare data intre noi sa fie corectitudine si nu supozitii imbecile pe care n-i le imaginam cand ne aducem aminte. Si ca de fiecare data nu ai putut sa faci primul pas indiferent daca ai gresit tu sau am gresit eu!

P.S.S Nu incurajez dicutia intre doua sau mai multe persoane in acest mod! Dimpotriva sprijin confruntarea directa si oricat de grea ar fi aceasta si discutia ce va urma, senzatia de impacare si sufleteasca si intre suflete va merita!

http://www.youtube.com/watch?v=95US2l19E0k&playnext_from=TL&videos=uTcjag35OvM

I told you so!

E una mare in seara asta!!! Profitati de ea...adapostiti-va in case, stingeti lumina si aprindeti o lumanare, decchideti-va bratele daca aveti pentru cine si ascultati fulgerele, incercati sa vedeti tunetele si bucurati-va de ploaie!
Eu ma duc sa alerg in parc!