Voteaza user-ul vladmotantau

Cu bocancii vara peste amintiri

O sa fac un lucru pe care eram extrem de sigur ca il voi face intr-o zi: acela de a reactiona la ce ai scris! Nu voiam sa scriu nimic in legatatura cu asta dar de cand am decoperit blogul tau ceva nu-mi da pace.
Ca sa-mi fac punctul de vedere cat mai clar inca de la inceput in relatia dragoste-prietenie nu exista o interactionare directa ca sa putem gandi, in mod cat se poate de damnabil, ca daca pierdem un prieten castigam un iubit, sau vice versa!O prietenie pierduta, daca ea exista si este intemeiata pe radacini sanatoase, nu face cat 5 iubiri castigate. Sigur ne putem amagi cu clisee de acest gen, dar nu facem decat sa comparam prune cu vaci.
Cineva m-a sfatuit sa nu gandesc atat de departe, si ca de fapt nu exista nicio semnificatie in spatele afirmatiei, dar eu simt ca exista! Dar sa incepem zic...
Intr-adevar ani de zile am vorbit despre fel de fel de lucruri si ne-am impartasit cateodata adanci intimitati, lasand la o parte pas cu pas, cu fiecare zi care trecea pudoarea, rusinea, perdelele si tabu-urile. Am fost alaturi unul de celalalt si la bine si la rau, iar aici va trebui sa ne gandim foarte bine ce a insemnat bine si ce a insemnat rau si in ce masura am fost unul alaturi de celalalt. Cine a fost persoana care avea mai mult nevoie de ajutor, pentru ca avea lucruri mai importante de ameliorat si cine incerca sa aduca macar pe moment linistea in sufletul persoanei de langa( a se citi fara vreo dorinta ascunsa de a argumenta ceva cantitativ, pur si simplu de a concretiza implicarea emotionala venita bine-nteles din ambele parti).
"Ani de zile ne-am promis ca nu o sa intervina nimic intre noi!" Corect fiind ani de zile ai promis ca nu o sa intervina nimic intre noi, tu stiind extrem de bine care era, este si va fi atitudinea mea fata de loialitate, fata de prietenie si nu in ultimul rand stiai care era crezul meu in iubirea de sora pe ti-o purtam si marturisesc ca inca ti-o port si ti-o voi purta, intr-o anumita masura, pana cand va veni momentul in care iti vei da seama....
In ceea ce priveste fraza imediat urmatoare...am mare semne de intrebare si imi place sa cred ca abundenta de sentimente ti-au amestecat sau intunecat amintirile, pentru ca eu unul nu-mi aduc aminte sa fi avut vreun moment dorinta de a transforma relatia pe care o aveam intr-una care ar fi fost posibil sa ne faca sa ne schimbam in rau atitudinea unul fata de celalalt la un moment dat. Sigur pentru tine e o justificare la indemana pentru sentimentele tale, iar cine nu stie poate privi cu admiratie ceea ce tu ai asternut acolo.
Apar din nou in text cuvinte ca prostia mea, cu care pot fi de acord, dar mai apar cuvinte ca orgoliu, gelozie si nesimtire. Orgoliul meu? Gelozia mea? Nesimtirea mea? Rezonez, din nou, cu dorinta ta de a-ti justifica sentimentele si ideile dar chiar si pentru tine e un pic cam mult. Nu poti arunca in fata cuiva ceva ce tu sti extrem de bine ca acea persoana nu a nutrit niciodata pentru tine. Este de o josnicie si de o impertinenta crasa. Oare de ce? Sa te faca sa te simti mai bine? Mai impacata? Sa te scape de o eventuala vina?...
Deja m-am plictisit si a devenit si extrem de enervant sa fac analiza pe text si sa constat ca sufletul langa care am stat, am crescut sub toate formele posibile nu a reusit,sau nu a vrut sa ma cunoasca...iar aceasta cea din urma intamplare nu ar fi prima in care mi-ai dovedi ca prezenta mea a fost una de decor.
Sa pot sa primesc mizerii ca gelozia, dupa toate relatiile in care am stat alaturi de tine, si tu de mine, adica de ce nu si invidie pana la urma sa fie tacamul complet?!Fa un exercitiu de memorie te rog si numara relatiile prin care am trecut amandoi si cum s-ar justifica cuvintele tale insirate acum?
Te plangeai intotdeauna de josniciile pe care le auzeai de la "prieteni buni", si eu stateam si te ascultam si incercam sa te fac sa vezi ce inseamna sa ai langa tine pe cineva care iti spune totul in fata fie ca era de bine fie ca era de rau, cineva care nu te pune pe o lista si se gandeste daca o sa mai fie prieten cu tine sau nu, expresie pe care, acum ca veni vorba, am inghitit-o cu greu intr-o buna zi cand mergeam, impreuna inca, spre o destinatie. Ti-am adus langa tine persoane pe care le-am crezut potrivite pentru a-ti oferi prietenie si dragoste, lucru care s-a si intamplat ulterior, toate din dorinta de a-ti arata ca se poate altfel, ca se poate mai bine, ca se poate sa ai langa tine niste persoane sanatoase comportamental care sa-ti ofere sentimente reale.
Ranchiuna...aici nici macar nu stiu ce pot sa spun...este atat de hilar sa pot sa asociez acest cuvant cu mine,...puteai incerca ura,dezgust, lehamite dar ranchiuna...nu pot sa gasesc ceva in mine care sa vibreze la acest atribut.
Asta a fost diferenta dintre prietenia mea si a altor cunostinte pe care le-ai avut! Am avut puterea sa-ti spun de fiecare daca ce am crezut, in ce am crezut si nu te-am menajat niciun moment! Nu te-am protejat cu nimic sau cocolosit sentimental asa cum au facut altii din diverse motive pe care nu cred ca e bine sa le enumar, nu ar fi corect fata de tine. Nu ti-am ascuns niciodata nimic din ce am simtit, si ce am gandit...Oare tu ai facut la fel?Si gandeste-te bine la acest lucru....pentru ca daca raspunsul va fi negativ, eu unul voi sti ca e o minciuna!
Daca eu as iubi as intelege?! Din nou stim amandoi la fel de bine cum e cand iubesc si cat de mult pot sau nu pot intelege unele lucruri si eu ar trebui sa fiu ultima persoana careia sa-ti permiti sa-i spui asa ceva.
Contrar ideilor imbecile de sub post, pritenii sunt langa tine cand ai probleme si se zbat alaturi de tine in situatii mai mult sau mai putin grele. Si care ofera neconditionat de nimic TOTUL, pentru ca ei, in dragostea lor imbecila dar perfect valabila in mintea lor, sunt gata sa faca tot ce le sta in putinta si de multe ori mai mult de atat sa-ti fie bine si sa te ajute. Ideea de prieten de compasiune nu se aplica decat pentru animale. Un om, aflat chiar in mari momente de cumpana, stie sa-si dea seama si sa dea la o parte oamenii care faca asa ceva. Iar cine afirma altceva, si ma indoiesc profund ca e o parere personala, nu a experimentat foarte mult nici durerea, nici prietenia si nici situatia de viata in general...(neavizandu-ma,desigur,ca un greu incercat de viata, ci vorbind dintr-un minim de experienta si bun simt).
Blogul este un dezgust imens, si este doar noroi asupra a ceea ce a fost intre noi, si faptul ca m-ai pierdut ca prieten este probabil singurul lucru bun care ti s-ar fi putut intampla pentru iubirea ta, pentru ca eu probabil te-as fi sfatuit sa faci exact ceea ce tu nu ai vrut sa auzi, si probabil de asta e mai bine sa ai in jurul tau oameni care sa-ti cante in struna.
Nu a spus nimineni ca in dragoste e ceva interzis, dar in prietenie cu siguranta exista lucruri pe care nu trebuie sa le facem. Sau daca le facem sa avem puterea sa le recunoastem si sa ni le asumam!
As mai fi spus dar ma indoiesc ca vei ajunge sa citesti, dar daca o vei face si daca intr-adevar toata perioada a insemnat orice pentru tine, fa-ti un ceai si citeste ce-am scris si adu-ti aminte fiecare lucru pe care il sti despre noi, despre tine si despre mine...poate semnele de intrebare pe care le ai vor disparea!


P.S. Ca de fiecare data cand am stat langa tine nu am avut de nimic nevoie, dar am insistat de fiecare data intre noi sa fie corectitudine si nu supozitii imbecile pe care n-i le imaginam cand ne aducem aminte. Si ca de fiecare data nu ai putut sa faci primul pas indiferent daca ai gresit tu sau am gresit eu!

P.S.S Nu incurajez dicutia intre doua sau mai multe persoane in acest mod! Dimpotriva sprijin confruntarea directa si oricat de grea ar fi aceasta si discutia ce va urma, senzatia de impacare si sufleteasca si intre suflete va merita!

http://www.youtube.com/watch?v=95US2l19E0k&playnext_from=TL&videos=uTcjag35OvM

I told you so!

E una mare in seara asta!!! Profitati de ea...adapostiti-va in case, stingeti lumina si aprindeti o lumanare, decchideti-va bratele daca aveti pentru cine si ascultati fulgerele, incercati sa vedeti tunetele si bucurati-va de ploaie!
Eu ma duc sa alerg in parc!

Putin cate putin!

Padurea din mine a simtit ca se aproprie.
Cateodata am impresia ca o atrag! Asa cum va spuneam putin mai devreme mie imi place ploaia! In timp am avut o gramada de experiente si am o gramada de amintiri cand ploua! Imi plac toate ploile: ploile de primavara reci, de la care ramai ori cu un nas infundat ori cu o tuse seaca, ploaie dupa care ajungi acasa si dai buzna in baie si incerci sa te usuci cat mai repede, ploile de vara, scurte, cu stropi mari, atat de mari incat ii simti cum se zdrobesc de piele, ploaie pe care nu ai cum sa o refuzi indiferent unde te-ai afla sau indiferent cu ce ai fi imbracat trebuie sa o primesti pe tine, si in tine si in sfarsit ploaia de toamna lunga, fina, mohorata pe care stai si o privesti si o injuri cat poate fi de statornica, o privesti pe geam, o privesti pe prispa, infasurat intr-o mitoasa cu o ceasca de ceai sau de vin fiert, daca te gasesti deja in a doua jumatate a toamnei, si stai si te uiti. În casa tocmai ai facut focul, sau asa cum are toata lumea acum ai dat drumul la centrala:), si sti ca mai stai inca 5 minute si intri, si intri si de la un an la altul senzatiile se schimba si se diminueaza...dar asta in alta poveste.
Singurele ploi care nu-mi plac sunt cele pe care le simt reci fara ca ele sa-mi atinga pielea...Sunt ploile pe care toti le-am avut, ploile pe care toti le-am simtit pe pielea noastra, si le-am lasat sa curga siroaie din crestet pana in talpi, uneori neputinciosi, alteori voit, alteori...hmmm...alteori, alteori o arunca altii pe noi, se folosesc de galeti, oale si ulcele, care ulterior se mai si sparg...
Martin Page spunea: "Se mai intampla sa ne indragostim de un fenomen al naturii. Byron a mangaiat un fulger, Li Po a imbratisat oglindirea lunii in apa, Shelley a adormit printre valuri, iar Empedocle s-a imbatat cu lava. Ploaia ne cade in brate, ne saruta si ne paraseste.
Ca o amanta, intermitenta din fire, ea vine cand nu ne asteptam. Ea distruge orele triste.
Frumusetea ploii sta in caracterul ei imprevizibil. De fiecare data, atingerea ei ma surprinde, mi se face pielea de gaina. Nu va fi nici un divort. Sotie credincioasa, ploaia e cu noi pretutindeni. La capatul zilelor, o regasim in picaturile din perfuzia de la spital."
Se mai intampla se ne indragostim...mangaiem un fulger...imbratisam...brate, sarut,parasire...amanta...asteptare...distrugere...frumusete...imprevizibil...atingere...Pentru ca nu vreau sa fiu ipocrit, vreau sa va spun ca-mi place ce fac, ce scriu. Imi place sa gasesc, sa creez si sa ma joc cu metaforele...In ultimul viitor loc in care sper sa traiesc si sa studiez o bucata mare de timp,am fost chemat sa iau parte la un program pilot de psihologie, nu intru in detalii, pentru care am doar doua cuvinte:FANTASTIC!:) E extrem de frumos sa citesti, dar si mai frumos e sa te joci de-a cititul si mai mult de atat sa sti cum sa citesti! Exista niste oameni care predau, mai nou si pe la noi prin tara, arta de a citi. Nu stiu la noi cum sunt, dar acolo acesti oameni mi-au oferit o perspectiva noua in a descoperi( in cazul meu de a incerca sa descopar) lucruri care in general la o lecturare scapa. Manipularea simpla, fatisa e minciuna, manipularea scrisa sub anumite forme e Dumnezeu(vorbim din nou de o metafora, nu compar, cel putin nu acum).
Dar ramasesem la senzatiile care se schimba de la un an la altul. Acum cateva luni, la numar asemanatoare cu creatiile diurne si nocturne, stateam si admiram ploaia. Si era bine...ma gandeam, imi imaginam si lucrurile erau aproape la locul lor! Pana cand am intrat in casa, si am ramas pironit in usa care nu mai era vopsita, sub tocul care acum era cazut, intr-un hol plin de praf, cu luminile stinse pe tavan, cu lumanarile de mult topite pe masa cu peretii scorojiti de var si in frig! Brusc am incercat sa caut un chibrit, sa iau bricheta de pe prispa sa pot zari ceva in bezna care ma surprinsese brusc si neasteptat. Ceva ma tinea pe loc, intorcandu-ma usa se inchise in spatele meu si am simtit cum un drug cade in cealalta parte inchizandu-ma definitiv. Blocandu-mi iesirea, intrerupandu-mi comunicarea cu exteriorul. Paseam atent in intuneric desi interiorul il cunosteam foarte bine...eram atent si incercam sa deslusesc orice zgomot din jurul meu...
Nu puteam...Nu mai puteam...Eram obosit...Obosit de intuneric, obosit de mers cu atentie, obosit de reparatiile pe care eu le facusem in timp la acea casa...Ceva imi sleia puterile si nu ma lasa sa continui...Am vrut sa ma trezesc, am vrut sa ies din acel vis dar nu am putut, nu am putut pentru ca el era aievea si cu cat tacerea mea era mai lunga cu atat cuvintele pe care le rosteam din cand in cand sunau din ce in ce mai tare si mai greu...Eram suparat...Casa in care venisem de atatea ori, si care ma primise cu atata caldura in timpul ploilor acum nu mai era...
Incepe sa se astearna amintirea, dar o voi face sa renasca, nu stiu exact cum, dar numai eu sunt cel care tot incearca sa deschida usi inchise, sa repare tocuri cazute sau sa aduca caldura in casa...
Ah daca ar avea gura peretii sa vorbeasca...

Oare mai pot?!

Nu am mai scris de mult...imi va veni destul de greu sa o fac dar imi voi da silinta sa-mi regasesc izvorul si sa pot impartasi ceea ce vreau cu voi, cu mine, cu ei...Am incercat la un moment si mi-a placut...imi amintesc ca puteam sa astern cu usurinta ce ma durea, ce ma bucura, ce-mi provoca scarba, mila...
Intre timp s-au schimbat multe, si multi...eu am ramas acelasi: un optimist realist, o persoana de nadejde care se implica in orice poate ajuta fara sa stea pe ganduri, o persoana atenta la cei din jur, poate din ce in ce mai atenta pe masura ce timpul trece, obiectiva cu principii bine inradacinate si corecte, imi place sa cred, mai ales dupa ce mi-am permis sa le incalc si m-am convins de ce le aveam, o persoana care greseste, o persoana care face rau dar care face si foarte mult bine, un om care stie sa-si imparta si sa-si etaleze orgoliul in functie de fiecare in parte, o persoana crescuta intr-un spirit sanatos cu valori corecte, o persoana care s-a implicat sa cunoasca si sa simta numai din propria vointa ceea ce inseamna rau, desnadejde, perversiune, trufie...lucruri si persoane care m-au ajutat sa ma calesc.
Imi aduc aminte ca in general scriam cand ploua afara...nu mi-am explicat niciodata de ce...nici nu am facut eforturi in directia asta...poate gasesc vechile scrieri si sa le postez cumva aici...marturisesc ca tehnica nu e punctul meu forte...Revenind ma simt bine cand ploua...multora nu le place, mie insa da, stiti mirosul dupa ploaie? E un miros puternic de curat, de crud...Nu prea cred in Dumnezeu foarte mult, spre rusinea sau spre norocul meu...De fapt ca sa fiu corect cred in Divinitate dar nu cred in institutia Bisericii(asta ca o paranteza ca sa-mi justific un pic prezentarea blogului, dar o sa incerc sa dezvolt mai mult in cele ce vor urma).
Iubesc aproape tot in jurul meu, si sunt in stare sa urasc mult din jurul meu...nu stiu daca e un defect sau un efect, incerc sa nu-mi pierd increderea in lume, incerc doar sa nu o mai ofer decat celor care au nevoie de ea cu adevarat, celor care din putinul lor fac dar altora si au nevoie sa creada ca dar din dar se face rai...La capitolul asta pentru mine nu e decat o zicala ipocrita creata de unii pentru a se putea simti bine primind...dar din dar nu se face rai...dar din dar nu se face nimic, pentru ca LUMEA UITA! LUMEA UITA AJUTORUL DAT, LUMEA UITA EMOTIILE IMPARTASITE, LUMEA UITA PROMISIUNILE FACUTE, LUMEA UITA SA-SI TINA GURA ATUNCI CAND NU E CAZUL SA VORBEASCA, LUMEA UITA CA EXISTA LUCRURI IN VIATA CARE MERITA PASTRATE, LUMEA UITA MULT IN GENERAL...IAR DIN UITARE GENEREAZA IDEI despre cum li se pare lor ca vad lucrurile, evident fiind siguri ca le vad bine, isi fac filozofii despre cat de frumoasa e viata lor si incep sa arunce cu exemple la unii si la altii UITAND CA ALTII SUNT DE X ORI mai trecuti prin viata si izbiti de alte probleme decat ei, dau sfaturi, privesc de sus, emit idei de valoare UITAND de fapt de unde au plecat, cu ce si mai ales cu cine au plecat si cine ia sustinut in timp.
Si eu uit, mult, mult de tot dar am plecat urechea si am inteles ca nu trebuie sa uit niciodata de unde am plecat, si nu trebuie sa uit cine mi-a fost alaturi, precum nu voi uita niciodata cine m-a parasit, si pe cine am parasit!
E dubios de nou, dupa cate am vazut lumea comenteaza la blog-urile altora...am emotii sa postez, sunt curios daca voi primi reactii, bune, rele, indiferente.. pentru mine toate sunt ok, din fiecare e ceva de scos. Acum voi incepe sa pun etichete, din cate am citit asta e succesul unui blog mult vizualizat...imi dau silinta..
Si daca nu o sa mai postez nimic...astept ploaia...desi am din nou senzatia ca ma asteapta ea pe mine.